Redactarea de monografii

Monografia este instrumentul potrivit pentru a spune şi a face cunoscută istoria unei localităţi, oraş sau companiei. Recuperăm şi reconstituim faptele şi evenimentele importante din trecut. Prezentăm contextul perioadei şi descoperim istoria personală a oamenilor din localitatea, oraşul sau compania ta care au participat la evenimentele semnificative din istorie (Războiului de independenţă, Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial, Comunismul, Revoluţia Română). Descoperă rolul înaintaşilor tăi în realizarea Marii Unirii sau din timpul principalelor evenimente prin intermediul monografiei pe care o vor scrie cercetătorii şi istoricii noştri pentru tine. Redactăm monografii, broşuri istorice şi conţinut pentru site-uri de prezentare.

  • consultanță privind specificul activităţii desfăşurate
  • elaborarea unui plan de lucru şi stabilirea obiectivelor
  • identificarea şi analiza resurselor documentare
  • parcurgerea literaturii de specialitate
  • realizarea de interviuri cu localnici, foşti sau actuali angajaţi ai companiei
  • întocmirea de opise materialelor documentare identificate
  • sinteza materialelor identificate
  • redactarea monografiei, a broşurii sau a conţinutului pentru site-ul de prezentare
  • editarea și tipărirea monografiei sau a broşurii istorice