Arborele genealogic și istorii de familii

redactarea arborelui genealogic si a istoriilor de famile

Descoperă-ți rădăcinile: cum îți poți face arborele genealogic și cât costă o cercetare genealogică

Realizarea unui arbore genealogic este mai mult decât un proiect personal — este o călătorie în trecut, o explorare a propriei identități și a poveștilor care au modelat familia ta. Printr-o cercetare genealogică profesionistă, poți afla cine au fost strămoșii tăi, unde au trăit, ce meserii aveau și cum s-au transmis valorile și tradițiile până la tine.

Procesul de realizare a arborelui genealogic presupune răbdare, documentare atentă și cunoașterea surselor istorice. Unele informații se obțin ușor, din arhivele de familie, însă altele necesită investigații complexe în arhivele de stat, parohiale, biblioteci sau baze de date. Toate sursele trebuie analizate și examinate critic, pentru a evita capcane de interpretare și a te afla mereu pe direcția cea buna.

La Centrul de Consultanță Istorică (CCI), te ajutăm pas cu pas să-ți descoperi rădăcinile. Fie că vrei să-ți faci singur arborele genealogic sau să-l realizezi cu sprijinul cercetătorilor noștri, îți oferim consiliere și consultanță istorică specializată și servicii complete de cercetare genealogică, de la identificarea documentelor până la redactarea finală.

Etapele cercetării genealogice

  • Colectarea informațiilor de familie – discuții cu rudele, identificarea actelor, fotografii, scrisori sau certificate vechi.

  • Organizarea datelor – gruparea informațiilor pe ramuri de familie și stabilirea obiectivelor cercetării și planificarea cercetării, prin redactarea unui plan de cercetare care eficientizează cercetarea.

  • Căutarea documentelor în arhive – verificarea registrelor parohiale, actelor de stare civilă, fondurilor arhivistice județe în baza planului de cercetare și corespunzător obiectivelor asumate și activităților prezentate.

  • Analiza și interpretarea informațiilor – verificarea legăturilor dintre persoane, completarea liniilor genealogice, introducerea datelor în format GEDCOM. Cercetarea genealogică nu este o simplă colecție de documente, ci o activitate minuțioasă de analiză și examinare critică a documentelor și informațiilor obținute.

  • Generarea arborelui genealogic  și redactarea raportului de cercetare – realizarea graficului familial și redactarea raportului de cercetare, cu documentele justificative. Orice cercetare, indiferent de cine o face, trebuie să se încheie cu un raport de cercetare, cu prezentarea activităților întreprinse, rezultatelor obținute și cu indicarea surselor identificate care stau la baza arborelui genealogic.

Cât costă realizarea unui arbore genealogic?

Prețul unei cercetări genealogice depinde de complexitatea proiectului, de numărul de generații investigate, de locația arhivelor și de timpul de lucru necesar.
Costurile includ:

  • orele efective de cercetare, documentare, analiză a materialelor relevante, redactare a planului și raportului de cercetare și de generare a arborelui genealogic,

  • taxele plătite pentru obținerea de copii de documente,

  • eventuale cheltuieli de transport și cazare pentru cercetările locale.

Dacă afli să descoperi un preț standard, află cu nu vei găsi. Orice cercetare este specifică și personalizată, la fel și cum povestea fiecărei familii este unică. În schimb, poți găsi pachetele de consultanță istorică și cercetare genealogică și poți alege unul dintre ele. Nu găsești ceea ce cauți, contactează-ne și spune-ne de ce ai nevoie. Îți vom oferi o estimare personalizată, adaptată nevoilor tale și complexității cazului.

Servicii și ghiduri pentru cei care vor să-și facă singuri arborele genealogic

Dacă vrei să afli mai multe informații despre cum se face un arbore genealogic, accesează ghidul practic „Cum să-ți faci arborele genealogic”, iar pentru îndrumări practice și consultanță personalizată alege unul dintre pachetele de consultanță istorică și genealogică ori înscrie-te la unul dintre atelierele ABC-ul Genealogiei.

Descoperă cine ești cu adevărat!

Fiecare familie are o poveste. Te ajutăm să o redescoperi.
Contactează Centrul de Consultanță Istorică pentru servicii profesionale de cercetare genealogică și realizarea arborelui genealogic complet, cu documente de arhive și surse verificate.