Atunci când investigația genealogică începe chiar cu provocarea de a identifica părinții biologici ai unui ascendent sau chiar pe ai tăi, demersul devine unul dintre cele mai sensibile și minuțios, totodată. Pentru mulți, aflarea originii înseamnă nu doar completarea arborelui genealogic, ci și o mai bună înțelegere a propriei identități. Documentele de arhivă reprezintă un punct de plecare obligatoriu, oferind indicii esențiale care pot confirma sau infirma poveștile transmise în familie. De altfel, poate exista situația în care bunicii sau alte rude apropiate au fost adoptate, ceea ce adaugă un strat suplimentar de complexitate investigației.

Identifică părinții biologici – 3 situații posibile

Pentru cei care vor să-și identifice părinții, bunicii sau alți strămoși biologici, actele de stare civilă și alte documente de arhivă sunt surse esențiale. Sunt câteva situații posibile:

1. Tatăl sau un alt ascendent masculin nu este cunoscut ori nu este menționat în surse.
2. Ascendentul a fost adoptat și niciunul dintre părinți, bunici ori strămoși biologici nu este cunoscut.
3. Ascendentul este un copil abandonat și niciunul dintre strămoșii lui biologici nu vă este cunoscut.

Situația 1: tatăl necunoscut

Despre copiii al căror tată nu este cunoscut și nici menționat în actul de naștere circulă adesea legende de familie. Unele îi prezintă drept rodul unei iubiri între o persoană înstărită și mama copilului, care lucra în casa acesteia, sau al unei relații extraconjugale. Informațiile circulă de regulă sub forma unor zvonuri sau povești, însă căutarea trebuie să înceapă de la repere certe: documentele păstrate în familie și documentele de arhivă.

Actul de naștere

Chiar dacă aveți certificatul de naștere, documentul esențial este actul de naștere original. Citirea și analiza lui pot oferi indicii prețioase. Cheia investigației este informația atât despre mamă, cât și despre martori sau declarantul nașterii. În unele cazuri, tatăl poate fi chiar unul dintre martori sau chiar declarantul. De asemenea, se mai întâlnește și cazul în care părinții viitorului copil trăiau în concubinaj, motiv pentru care tatăl nu figurează în actul de naștere în această calitate, însă poate apărea sub o altă formă.

Obținerea actului de naștere poate fi dificilă dacă acesta este din ultima sută de ani, fiind supus restricțiilor legale. Nu este însă imposibil.

Direcții de investigat

Mama reprezintă o pistă care trebuie neapărat verificată. Câteva întrebări sunt esențiale: Ce s-a întâmplat cu mama după aceea? S-a căsătorit? Dacă da, la cât timp după nașterea copilului? Cine este soțul? A mai avut copii înainte?

Dacă mama s-a căsătorit la scurt timp după naștere, este foarte probabil ca soțul ei să fie și tatăl copilului, chiar dacă nu este trecut în această calitate în actul de naștere. În astfel de cazuri, declarațiile celor doi soți sunt importante. La celebrarea căsătoriei civile, ei puteau declara că au unul sau mai mulți copii împreună și doreau să îi legitimeze.

Exemplu:

 „Îndată după aceasta, numiții soți ne-au declarat că voiesc a legitima patru copii proveniți înainte de această căsătorie, din care doi de sex bărbătesc și doi de sex femeiesc și anume: […]”

În actul de căsătorie și pe baza acestei recunoașteri sunt indicați copiii cuplului. Anterior, în cele mai multe cazuri, cuplul trăise în concubinaj, situație întâlnită mai ales în marile orașe. În mod normal, declarația de recunoaștere ar trebui să fie indicată și pe marginea actului de naștere, dar practica varia de la un caz la altul. Cum existau două exemplare pentru fiecare act, informația putea fi scrisă pe oricare dintre acestea.

Alte documente

Pentru o investigație de succes, este important să cunoașteți modalitățile de stabilire a filiației din epoca cercetată. Aici sunt utile și cunoștințele juridice de bază, de exemplu prevederile Codului Civil. Modalitățile de recunoaștere a filiației includ: declarația în fața ofițerului de stare civilă, mențiunea într-un testament sau recunoașterea în fața unui notar.

Formularele de recensământ pot fi, de asemenea, utile. În acest caz, trebuie identificat formularul în care apare ascendentul căutat și apoi analizate informațiile care privesc relația dintre el și celelalte persoane. Pe baza acestor documente se poate stabili filiația unui copil, indicat în actul de naștere drept fiul lui natural.

Exemplu:

Copilul X apare în actele de stare civilă cu numele de familie al mamei, Z. La doi ani, Z s-a căsătorit cu Y (numele de familie al soțului ei). În toate actele de stare civilă (nașterea și căsătoria sa, precum și nașterile copiilor săi), X apare cu numele de familie Z. În formularul de recensământ, X figurează sub numele tatălui său ipotetic, soțul mamei sale. În actul de căsătorie cercetat anterior nu se găsește și declarația de recunoaștere. Stabilirea filiației, pe baza formularului de recensământ, s-a putut face și pentru că în document apăreau soția lui X și copiii săi. Toți erau cunoscuți din actele de stare civilă identificate, iar relația dintre X și celelalte persoane corespundea datelor cunoscute anterior.  De asemenea, soția și copiii lui X apăreau în formular cu numele de familie Z, cel al soțului mamei lui X. Aceasta din urmă decedase însă cu câțiva ani înainte.

Situația 2: adopția

Dacă ascendentul a fost adoptat, investigația presupune două etape: identificarea și obținerea actului de naștere original, apoi găsirea dosarului de adopție.

Actul de naștere se identifică relativ ușor dacă există informații minime (anul și locul nașterii) și dacă documentul a fost predat Arhivelor Naționale. Pentru dosarul de adopție trebuie cunoscut domiciliul părinților adoptatori la momentul adopției, întrucât procedura se desfășura la judecătoria respectivă. De obicei, indiciile apar pe marginea actului de naștere original, motiv pentru care acesta trebuie analizat cu atenție.

O situație des întâlnită este atunci când părinții adoptatori sunt rude ale părinților biologici. Și în acest caz, cunoștințele juridice privind procedura adopției din perioada respectivă sunt indispensabile.

Situația 3: copilul abandonat

În cazul unui copil abandonat, soluția principală este genealogia genetică (forensică). Printr-un test ADN se pot identifica rude biologice, fiind necesară apoi descoperirea strămoșului comun cel mai recent. În continuare și după ce s-a stabilit identitatea și, cel puțin, localitatea de origine a acestui strămoș comun, se începe o investigație genealogică, bazată pe documente de arhive.

Aceasta este cea mai dificilă situație, iar gestionarea ei de către cei  fără experiență este complicată. Și aici, obținerea actului de naștere original este un pas obligatoriu, deși ridică numeroase probleme.

Concluzie

Cele trei situații descrise au particularități și grade diferite de dificultate . Dar au un element comun: investigația genealogică bazată pe documentele de arhivă, în special actele de stare civilă.

Obținerea documentelor din ultima sută de ani (și mai ales din ultimele decenii) este de cele mai multe ori dificilă, fiind necesare proceduri speciale pentru accesul la surse. În lipsa cunoștințelor juridice, genealogice și forensice, există riscul ca informațiile căutate să rămână inaccesibile sau ca relațiile cu rudele biologice să fie afectate de modul în care sunt contactate.

Te putem ajuta

Dacă te regăsești într-una dintre aceste situații, te putem sprijini prin desfășurarea investigației sau printr-un ghidaj profesionist. Scrie-ne și spune-ne povestea ta! Poți participa, de asemenea, la atelierul nostru dedicat, unde vei deprinde „abc-ul” genealogiei, cunoștințe indispensabile în asemenea cazuri.